Spitalele din întreaga țară mai au doar 24 de locuri libere la ATI pentru bolnavii COVID-19, dintr-un total de 1.311 de locuri de terapie intensivă pregătite de autoritățile sanitare pentru pacienții infectați cu SARS-CoV-2. În acest moment sunt 1.218 pacienți internați în secțiile de terapie intensivă. Teoretic, 93 de locuri la ATI ar rezulta din diferența dintre totalul paturilor anunțate de autorități și numărul de bolnavi care le ocupă în prezent însă, practic, numărul de locuri la terapie intensivă disponibile efectiv este mai mic.
„La nivel național sunt libere 24 paturi ATI pentru pacienții bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, iar în București nu sunt paturi libere la acest moment”, anunță autoritățile sanitare.
Situație paturi ATI destinate pacienților de Covid-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, neocupate:
Potrivit surselor citate, în data de 27 septembrie 2021, conform datelor existente în aplicația Alerte.ms, la nivel național există 1.311 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. De asemenea, 1.218 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări.
În București sunt avizate de DSP 271 de paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19, însă niciun loc nu mai este disponibil în prezent.
Aproape jumătate din noile infectări SARS-CoV-2 înregistrate în ultimele 24 de ore la nivel național sunt din București, potrivit ultimului raport zilnic al Grupului de Comunicare Strategică (GCS). Un număr de 2.559 de noi îmbolnăviri COVID-19 au fost înregistrate în Capitală, în timp ce numărul total de cazuri din România este de 5.655.
„Se lucrează în continuare pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare. Menționăm faptul că în procesul de operaționalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare”, mai arată sursa citată.